Nu va temeţi de morfină!
Pentru durerile severe medicul dumneavoastră se va orienta cel mai probabil către o schemă care să cuprindă opioide. Cea mai cunoscută dintre acestea fiind Morfina – un medicament natural obţinut din sucul de mac. Nu doar dumneavoastră ci toți pacienţii au numeroase temeri legate de morfină – teama de dependenţă, teama de agravare a bolii, teama de toleranţă. Utilizată corect, morfină şi derivatele acesteia, pot da bolnavilor o viaţă cvasinormală. Odată inițiat tratamentul doza de morfină va fi crescută doar la indicația medicului și respectând cu strictețe sfaturile primate de la personalul medical.
Efectele adverse ale morfinei
După primele administrări ale morfinei puteţi acuza greţuri, vărsături sau somnolenţă. Comunicaţi medicului orice reacție adverse – vă poate recomanda medicamente care să le înlăture sau poate recomanda scăderea dozei de morfină. (exemplu – adugarea de antiemeticele pentru eliminarea senzaţiei de greaţă).
Morfina şi constipaţia
Constipaţia este un efect advers care se va menţine pe toată durata tratamentului la unele persoane. Morfinicele încetinesc tranzitul intestinal. Pasajul materiilor fecale prin intestin fiind mult mai lent determină și o absorbţie crescută de apă ce face că materiile fecale să fie foarte dure şi greu de eliminat. Hidratându-vă corespunzător 2.5-3l lichide/zi puteţi preîntâmpina acest efect advers. Comunicaţi medicului curant încetinirea tranzitului el vă poate recomanda eventual asocierea de medicamente laxative care să vă asigure un tranzit intestinal corespunzător.
Dacă pe durata tratamentului cu Morfină sau alte opioide prezentaţi simptome din lista de mai jos
• Halucinaţii
• Somnolenţă accentuată
• Confuzie
• Micşorarea accentuată a pupilelor
• Mişcări necontrolate ale membrelor mai ales la adormire
• Respiraţie grea
• Constipaţie severă – lipsa tranzitului intestinal de mai mult de 3-4 zile inclusiv cu medicaţie laxativă
Trebuie să anunţaţi medicul!
În plus dacă pe durata tratamentului cu morfină sau alte opioide prezentați una sau mai multe manifestări din lista de mai jos discutați cu medicul dvs în cel mai scurt timp:
• Dureri la nivel lombar cu intensitate foarte mare
• Dureri la nivelul membrelor care interfera cu locomoţia şi poziţia bipedă
• Migrene persistente rebele la tratament
• Dureri abdominale severe şi diaree post chimioterapie
• Dureri severe la nivelul cavităţii bucale cu imposibilitatea de a înghiţi