Ce înseamnă extravazare?
Extravazarea reprezintă trecerea accidentală a citostaticului (sau a oricărei substanțe administrată intravenos) din vas în ţesutul adiacent locului de puncție venoasă.
Este o situație care aduce din nefericire un plus de stres și îngrijorare în viața pacientului oncologic deja mult încercat. În principal ea apare la persoanele în vârstă, ce prezintă fragilitate venoasă dată de puncționarea frecventă a venelor şi de efectul iritant al tratamentului administrat. Un risc în plus îl au persoanele obeze, diabetice dar și cele care sunt în curs de tratament cu citostatice de foarte mult timp. Efectele locale ale extravazării pot fi de la nesemnificative, cu înrosirea tegumentului în zona respectivă, până la foarte severe, inclusiv distrugerea (necroza) ţesutului în care s-a produs extravazarea efect ce ulterior poate necesita chiar intervenția medicilor chirurgi plasticieni.
În principal trebuie să stiți că în toate secțiile de oncologie asistenții sunt special instruiți astfel încat montarea branulei se face cu cea mai mare atenție și riscul de extravazare este minim. Întotdeauna se încearcă puncționarea venelor mari de la nivelul antebrațului evitându-se zonele articulare. După fixare branula este probată astfel încât personalul medical se asigură de buna functionare și pozitionare a acesteia.
ATENȚIE!
Dacă pe perioada administrării chimioterapiei aveţi senzaţie de discomfort, arsură, usturime sau observați înroșire la nivelul cateterului venos anunţaţi IMEDIAT asistenta sau medicul!
- Citostaticele care pot afecta cel mai sever tesuturile din jur în caz de extravazare sunt:
- Doxorubicina, Epirubicina, Docetaxel, Paclitaxel, Vincristina, Vinblastina, Vinorelbina
- Citostaticele care pot da o afectare medie a tesutului din jur în caz de extravazare sunt:
- Ifosfamida, Dacarbazina, Carmustina, Etoposid, Teniposid, Carboplatin, Cisplatin, Oxaliplatin, Irinotecan, Topotecan.
În cazul în care vi se administrează unul dintre citostaticele de mai sus vă sugerez să aveți o atenție sporită la locul puncției venoase pe perioada adminitrării tratamentului și să aveți o colaborare cât mai strânsă cu echipa medicală.
De asemenea este important de menționat că tratamentele de generație nouă – terapia țintită molecular sau imunoterapia nu vin cu riscuri deosebite în caz de extravazare! (exemple: Bevacizumab, Trastuzumab, Pertuzumab, Cetuximab, Pembrolizumab, Nivolumab, Atezolizumab samd).
În cazul extravazării, echipa medicală va acţiona prompt – se va opri imediat administrarea perfuziei, se va încerca aspirarea citostaticului atât prin branulă cât și din zona adiacentă prin puncție subcutantă. În funcţie de citostaticul extravazat, se va alege tratamentul indicat pentru minimizarea efectelor distructive locale. Anumite substanțe cer aplicarea de comprese calde, altele de comprese reci pentru limitarea afectării țesuturilor în care a pătruns citostaticul. Există și posibilitatea administrării la nivelul respectiv a unor substanțe ”antidot” – dar din nefericire nu toate se comercializează în Romania. Zona de extravazare va fi monitorizată de echipa medicală care va face măsuratori și fotografii astfel încât să poată monitoriza obiectiv situația in dinamică.
Datele din literatura de specialitate sugerează că riscul de extravazare pe perioada administrării tratametului oncologic este de până la 7%. Pentru un confort sporit și pentru înlaturarea riscului extravazării tratamentului administrat puteti opta pentru implantarea unei camere de administrare a chimioterapiei – sistemul port a cath.
Lupta cu “prinderea” venelor și montarea de branule este cea care aduce pacienților oncologici un stres major. Odată cu montarea camerei de chimioterapie – așa-zisul sistem “port-a-cath” – calitatea vieții pacienților crește semnificativ. Ca medic oncolog recomand tuturor pacienților mei montarea acestei camere înainte de inițierea tratamentului pentru ca administrarea lui să devină ușoară, mai sigură și mai puțin stresantă.
Mai jos prin amabilitatea unei paciente care a dorit să își păstreze anonimatul și căreia îi multumesc și pe această cale, puteți observa evoluția în dinamică a unei extravazări de Doxorubicină. Citostaticul a fost administrat în cadrul tratamentului unui cancer mamar.
Referințe:
https://www.esmo.org/guidelines/supportive-and-palliative-care/chemotherapy-extravasation
Foto
- https://stock.adobe.com/
- fosta pacientî care a dorit să își păstreze anonimatul și căreia îi multumesc din inimă