ONCOLOGIEUncategorized

Reacții adverse – Greața și vărsăturile

 

Încep seria articolelor dedicate reacțiilor adverse la tratamentul oncologic prin aborbarea celor mai de temut simptome ce pot apărea pe parcusul luptei cu cancerul – greața și vărsăturile.

Sunt cele mai frecvente efecte adverse la tratamentul oncologic, având multiple cauze. Fiecare chimioterapic prezintă un anumit risc de dezvoltare a grețurilor şi a vărsăturilor. Cele cu riscul cel mai crescut sunt Cisplatinul, Cyclofosfamida şi Dacarbazina.

Greaţa este un simptom de care nu trebuie să vă temeţi – există agenţi antiemetici, care, administraţi pe perioada chimioterapiei, îl pot înlătura, ajutându-vă să aveţi o toleranţă bună la tratamentul administrat. Doar 10% dintre pacienţi  mai experimentează astăzi greţuri şi vărsături în ciuda administrării de antiemetice în mod corespunzător.  Începeţi să luaţi medicaţia recomandată chiar înainte de începerea curelor de chimioterapie – după dezvoltarea primului episod de greaţă, aceste medicamente pot avea efecte minime, pacienţii dezvoltând un sindrom emetic anticipativ,  în urma căruia doar drumul către clinică poate determina greţuri şi vărsături.

O scurtă clasificare pentru o înțelegere și o abordare mai facilă:

  • greata si vărsăturile anticipative – debutează înainte de începerea unui nou ciclu de chimioterapie ca răspuns la   mirosul, locul si zgomotele din sala de tratament. Apar după administrarea câtorva serii de tratament.
  • greața și vărsăturile acute – apar în timpul primelor 24 de ore de la administrarea chimioterapiei.
  • greața și vărsăturile întârziate –  care apar la mai mult de 24 de ore de la administrarea chimioterapiei.
  • greața și vărsăturile cronice – apar la pacienti cu cancer avansat care poate avea multiple cauze – inclusiv administrarea de morfină
  • greața și vărsăturile refractare la tratament

Pentru o toleranță digestivă bună pe perioada tratamentului, vă recomand să:

  • Mâncaţi des cantităţi reduse de alimente
  • Evitaţi mâncărurile foarte dulci, foarte condimentate, foarte grase şi cu mirosuri intense
  • Evitați să gătiți, evitați mirosurile intense
  • Nu săriţi peste mese – stomacul gol accentuând simptomatologia
  • Mâncaţi încet, relaxat
  • Evitaţi consumarea de alimente greu digerabile
  • Odihniţi-vă după fiecare masă
  • Hidrataţi-vă: beţi 2.5 – 3l de lichide/zi

Aveți risc crescut de a întâmpina pe perioada tratamentului greturi și vărsături dacă:

  • ați prezentat aceeași simpomatologie si la administrarea anterioară de citostatice
  • sunteți consumator cronic de alcool
  • aveți sub 50 ani
  • aveți istoric de grețuri severe matinale pe perioada sarcinii
  • aveți rău de mișcare

Contactează medicul oncolog în cel mai scurt timp dacă  greața și vărsăturile asociază și:

  • febra peste 38
  • dureri abdominale severe
  • resturi de materii fecale sau miros fecaloid in vărsătură
  • sânge proaspăt sau vărsătură cu aspect de zaț de cafea

Surse:

  1. Nausea and vomiting. Merck Manual Professional Version. https://www.merckmanuals.com/professional/gastrointestinal-disorders/symptoms-of-gastrointestinal-disorders/nausea-and-vomiting. Accessed Feb. 17, 2022.
  2. https://www.nhsinform.scot/illnesses-and-conditions/stomach-liver-and-gastrointestinal-tract/vomiting-in-adults
  3. https://www.eviq.org.au/clinical-resources/side-effect-and-toxicity-management/gastrointestinal/7-prevention-of-anti-cancer-therapy-induced-nausea#patient-education
  •  
  •  
  •  
  •  

What is your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in:ONCOLOGIE