Radioterapia s-a născut cu mai bine de 100 de ani în urmă, odată cu descoperirea razelor X de către fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen. Astăzi, reprezintă una dintre cele trei metode de tratament al cancerului. Radioterapia utilizează radiaţiile ionizante, pentru a stopa creşterea şi diviziunea celulelor canceroase. De cele mai multe ori, este folosită alături de chirurgie şi de tratamentul chimioterapic pentru creşterea şanselor de curabilitate. Indicaţia se stabileşte de întreaga echipă implicată în tratamentul pacientului – medic oncolog, medic chirurg oncolog şi radioterapeut – în funcție de localizarea, tipul histopatologic şi stadiul bolii, conform unor protocoale internaţionale.
Cum acţionează radioterapia?
Radiaţiile X au fost folosite pentru prima dată cu succes pentru tratamentul cancerului cutanat, mai apoi pentru cel de col uterin şi laringe. Radioterapia acţionează asupra celulelor, producând modificări la nivelul ADN-ului, distrugând gene celulare. Genele controlează modul de creştere, dezvoltare şi diviziune a fiecărei celule. Atunci când acestea sunt distruse, celula îşi pierde caracteristicele şi nu se mai poate multiplica. Radioterapia ajută astfel la distrugerea celulelor neoplazice şi a tumorilor maligne sau la micșorarea acestora. În acelaşi timp, afectează şi celule normale ale organismului, dând astfel naştere unor anumite reacţii adverse. Este un tratament local, spre deosebire de chimioterapie, care actionează sistemic în tot organismul.
Când se inițiază tratamentul radioterapeutic?
Aşa cum am menţionat, decizia iniţierii radioterapiei are la bază protocoale internaţionale ce ţin de caracteristici ale pacientului, de tipul cancerului şi de stadiul bolii în momentul diagnosticului.
În funcţie de aceasta, radioterapia poate fi un prim pas în tratamentul bolii şi se poate efectua fie independent, fie concomitent cu administrarea chimioterapiei. Această atitudine în general ţinteşte micşorarea dimensiunilor tumorale pentru ca apoi medicul chirurg să poată interveni pentru a exciza formaţiunea.
Atunci când chirurgia sau chimioterapia au fost un prim pas în tratamentul cancerului, radioterapia le poate seconda pentru distrugerea eventualelor celule canceroase rămase în urma intervenţiei chirurgicale/chimioterapiei şi pentru a scădea şansele de recidivă a bolii.
Există cazuri în care radioterapia poate înlocui tratamentul chirurgical, distrugând formaţiunea tumorală în totalitate sau poate fi indicată pentru localizări ale cancerului în zone greu de abordat chirurgical sau la care alte boli ale pacientului contraindică o intervenţie chirurgicală. Pentru creşterea efectului razelor, radioterapia poate fi administrată concomitent cu anumite citostatice.
Cine este medicul radioterapeut?
Medicul radioterapeut este cel care conduce tratamentul radioterapeutic, cel care vă are în grijă pe toată perioada efectuării razelor, cel care vă va explica paşii tratamentului, efectele adverse pe termen scurt şi lung şi modalitatea de combatere a acestora. De asemenea este cel care va stabili alături de fizicieni toate datele tehnice necesare pentru ca radiaţiile să ţintească tumora cât mai precis şi pentru a proteja cât mai mult ţesuturile sănătoase din jurul ei făra a scădea eficienţa tratamentului. De aceea, medicul radioterapeut pune în balanţă efectele adverse şi efectele asupra tumorii pentru a stabili doza de iradiere şi planul de tratament.
Radioterapia este un tratament local – cu acţiune doar la nivelul zonei tumorale şi a celei situate în imediata apropiere a acesteia.
La momentul actual există diverse aparate de radioterapie fiecare folosind o tehnologie diferită scopul fiind acela de a concetra razele la nivelul tumorii şi a proteja cât mai mult ţesuturile sănătoase din jur. Medicul radioterapeut va decide care este cea mai potrivită modalitate de administrare a razelor, planul de tratament – numărul de şedinţe, doză totală de iradiere, aria de iradiere ş.a.m.d.
Care este rolul radioterapiei?
Rolul ei este definit de stadiul bolii – în stadiile primare având rol în vindecarea cancerului. În cancere avansate, atunci când vindecarea bolii nu mai este posibilă, radioterapia poate avea rol în managementul anumitor complicaţii date de determinările secundare, având un beneficiu major în creşterea calităţii vieţii, înlăturând suferinţă bolnavului (dureri, sângerări etc.).
IMPORTANT
- Pentru primul consult de radioterapie, pregătiţi un dosar cu toate documentele medicale ce ţin de istoricul cancerului, cât şi de alte boli de care aţi suferit sau suferiţi! Cel mai probabil, medicul va dori să aibă toate aceste documente în copii Xerox la arhiva spitalului. NU UITAŢI să anexaţi şi toate investigaţiile imagistice pe suport electronic – CD.
- Iniţierea radioterapiei ca si iniţierea chimioterapiei are la bază bulentinul histopatologic care atestă faptul că persoana în cauză suferă de o afecţiune malignă! Niciun tratament radioterapeutic nu va începe fară examenul histopatologic!!!